Day: July 16, 2018
Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a declarat, luni, că formaţiunea condusă de.
Thailanda a oferit imunitate diplomatică echipei medicale din Australia care a ajutat în timpul operaţiunii.
Cel mai nou lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude, “Îmi este indiferent dacă în.
Aproape 9.000 de candidaţi vor susţine, miercuri, proba scrisă a examenului naţional de definitivare în.
Fostul internaţional român, Ionuţ Lupescu, a vorbit, în exclusivitate pentru ProSport, despre omul care a.
Un pompier a murit în urma unui incendiu de vegetaţie care a avut în California,.
IAR-99 Şoim este un avion subsonic de antrenament reactiv avansat şi atac la sol, proiectat.
Şase persoane rămân internate în spital în urma accidentului de la Durău, unde balustrada unei.
Numărul donatorilor de organe a scăzut dramatic în România, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina.
O femeie în vârstă de 71 de ani, din Moţăţei, judeţul Dolj, a murit, duminică.
