Iohannis atacă la CCR legea privind presemnalizarea prin panouri a maşinilor de poliţie cu radar

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate pe legea privind presemnalizarea.

Edi Iordănescu, după demiterea de la CFR: Am fost în locul potrivit la momentul nepotrivit

Edi Iordănescu a făcut primele declaraţii după despărţirea de CFR Cluj. Antrenorul a precizat că.

Ioan Zanca, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria atletismului românesc, a murit la 69 de ani

Ioan Zanca, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria atletismului românesc, a murit la.

Liviu Dragnea reacţionează la declaraţia ministrului Daea: Reprezintă o gafă. Prezint scuze comunităţii evreieşti

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că declaraţia ministrului Petre Daea privind comparaţie între.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri: investiţiile străine au crescut cu 17,4% în primele cinci luni

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, a precizat joi, că investiţiile străine din.

Consiliul Judeţean Harghita a reclamat la CNCD modul „discriminatoriu” în care elevii maghiari învaţă limba română

Consiliul Judeţean Harghita a sesizat Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) privind modalitatea în.

MONITORUL APĂRĂRII | Un general iranian vrea o confruntare directă cu Donald Trump

Generalul Qasem Soleimani, un comandant din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran, i-a recomandat preşedintelui SUA,.

Adolescenţi răniţi în Dâmboviţa, după ce maşina condusă de unul dintre ei a lovit un stâlp electric

Trei adolescenţi din Dâmboviţa au fost răniţi, unul fiind în stare gravă, după ce, joi,.

Orban: Dragnea şi Tăriceanu sunt ultimii oameni care pot promova valorile familiei tradiţionale

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, legat de organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei pe 30.

Fiica ministrului Educaţiei a ratat admiterea la UMF Cluj-Napoca. Nota cu care a fost respinsă

Fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, Teodora, a fost declarată respinsă în urma examenului de admitere.