Day: April 11, 2019
Eurodeputatul ALDE Renate Weber a declarat, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca prim-vicepreşedintele CE Frans.
Numărul zborurilor întârziate pe aeroporturile din România, în primul trimestru al anului 2019, este cu.
Zeci de medici militari, angajaţi ai MAPN şi salvatori din cadrul IGSU vor organiza în.
Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni a afirmat că PSE va lua în calcul îngheţarea.
Loredana, Alternosfera, Şuie Paparude şi CTC vor da startul oficial al programului de pe scena.
Banca Comercială Română va opri sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri, în noaptea de.
Reprezentanţii Alianţei 2020 USR-PLUS au anunţat, joi, că vor da în judecată două filiale ale.
De ani buni deja, cam in orice sector de activitate, asistam la batalii acerbe la.
Un băieţel conceput cu ajutorul unei tehnici de reproducere asistată ce presupune trei părinţi s-a.
