Greşeli în manualele de matematică şi română. Asociaţia Părinţilor: Să-şi asume Editura erorile

Mai multe greşeli au fost depistate în manualul de Limba Română pentru elevii din clasa.

Tăriceanu cere rechemarea ambasadorului României în SUA/ Maior, audiat la Senat: Mi-am făcut datoria pentru a nu exista o percepţie falsă asupra poziţionării SUA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, în Comisia de politică externă, că va.

Incident pe Aeroportul Otopeni. INCENDIU izbucnit pe o pasarelă de îmbarcare

Unitatea externă a unei instalaţii de climatizare din Aeroportul Henri Coandă Otopeni a scos fum,.

Imagini revoltătoare: Copil legat cu cătuşe de un coş de gunoi şi lovit în burtă de un poliţist de la Poliţia Locală Sector 3

Poliţia Locală a Sectorului 3 a sesizat, miercuri, Comisia de Disciplină după ce în mediul.

Zeci de cărţi bisericeşti distruse în urma unui incendiu la o casă parohială

Zeci de cărţi bisericeşti au fost distruse în urma unui incendiu izbucnit miercuri la o.

UPDATE: Cei 450 de pasageri din avioanele care au aterizat la Timişoara, duşi la Belgrad şi cu autocare

Cei 450 de pasageri aflaţi în trei avioane care fost redirecţionate, miercuri dimineaţa, pe Aeroportul.

Un bărbat i-a propus unei vecine să-i ucidă fostul soţul, pentru bani. Situaţia a degenerat după ce "oferta" a fost lansată

Un bărbat de 54 de ani, din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, a fost.

Somat să-şi dea demisia, un deputat PSD refuză să renunţe la mandatul din Parlament: Am făcut deja un act de demnitate

Deputatul PSD Mihaela Huncă, care şi-a anunţat săptămâna trecută demisia din partid şi căreia PSD.

România este TURCIA! Tentativă de LOVITURĂ de stat în 10 august. Acţiune de ULTIMA ORĂ avansată de JANDARMERIE

. Source: http://www.mediafax.ro/

Patima JOCURILOR DE NOROC: O dependenţă periculoasă ce afectează în special TINERII. Ce consecinţe pot apărea şi cum se poate trata

Tot mai mulţi ieşeni sunt afectaţi de ludomanie sau, mai exact, dau în patima jocurilor.