Day: August 16, 2018
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, a declarat joi că Washingtonul este pregătit să impună.
Ministerul rus de Externe a afirmat joi, printr-un comunicat, că noile sancţiuni impuse de Statele.
Mai multe persoane au fost evacuate din propriile case, în urma unui cutremur cu magnitudinea.
Debutul regizoarei Ioana Uricaru în lungmetraj, “Lemonade”, turnat în America de Nord, a primit premiul.
Consilierul premierului Darius Vâlcov prezintă, joi, pe Facebook, o notă de informare de la Agenţia.
Peste 300 de publicaţii din Statele Unite au iniţiat o campanie coordonată de cotidianul The.
Campioana României s-a impus în Armenia cu 2-0, iar la Cluj, în Gruia, a făcut.
Craiova a ieşit cu capul sus din Europa League. Oltenii au jucat de la egal.
Un băiat în vârstă de 11 ani din Vâlcea şi-a pierdut viaţa, joi seara, după.
PNL va sesiza Avocatul Poporului în cazul autorizaţiei de funcţionare provizorie a Liceului romano-catolic din.
