Comedia ”Oh, Ramona! ”, lansată în avanpremieră. Regizorul Cristina Jacob: E acum o poveste mai echilibrată, spusă şi de o fată

Comedia ”Oh, Ramona!” a adunat jurnaliştii şi vedetele în costumaţii lejere pentru o proiecţie în.

România îl recunoaşte pe Juan Guaidó ca preşedinte interimar al Venezuelei

Preşedintele Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României şi ca reprezentant.

PROTESTE ale persoanelor cu dizabilităţi, în mai multe oraşe din ţară, faţă de proiectul de buget

Zeci de oameni, între care şi persoane cu dizabilităţi, protestează, vineri, în Timişoara, Alba Iulia.

Sesizare asupra cheltuielilor din mandatul lui Firea. „Este culmea absurdului: 620.000 euro din banii noştri pentru a ne ridica maşinile”

Consilierul municipal USR, Ana Ciceală, a declarat pentru MEDIAFAX că a depus o sesizare la.

O altă înşelătorie în produsele alimentare, descoperită în România. Grăsimi hidrogenate, folosite în loc de produse din lapte

Sancţiuni contravenţionale în valoare de 661.219 lei au fost aplicate pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor.

Primarul unei comune, metodă inedită de a găsi un medic de familie pentru localnici

Primarul comunei Micfalău, din judeţul Covasna, a postat pe facebook faptul că în comună este.

O carte pe zi: "Trimisul special", de George Arion

George Arion imaginează un personaj care ar putea fi iubit în timp, dacă îl va.

Fost ministru al Apărării, despre ameninţările Rusiei: Nu e cazul să discutăm de un pericol pentru securitatea României

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a declarat, vineri, în contextul în care Administraţia Putin.

Toader: Ne dorim să putem spune că am contribuit la îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului european

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, că se doreşte ca la finalul mandatului României.

Două persoane acuzate că au ucis un bărbat în Germania, reţinute

Un bărbat de 22 de ani şi concubina sa, ambii din judeţul Mureş, au fost.